Pe paginile cu pereții albi ca varul
M-ai înfășurat in cearșafuri ude de cuvinte.
Pesemne ca Ana vroiai să mă zidești
Și pe ochi să-mi așterni albastrul de Voroneț,
Dar cui vroiai în poveștile tale mănăstire să clădești?
Nu ai înțeles că fără iubire totu-i în zadar,
Cărămida pe cărămidă nu va prinde mortar.