aștept în stație
capcană pentru șoareci
deși pământul încă se mișcă
îmi închipui cerul îngreunat
de stele orbitoare ca pe Discovery
și luna uriașă plutind printre
ochii sticloși ai fiarelor de noapte
o herghelie de nori trece
gâfâind spre altă jumătate
și înserează iată mai devreme
dar eu caut altceva
mult mai înalt și mult mai curând
ca vatmanul ăsta fără cap
în cabina tramvaiului de care uitasem

și dacă ramuri bat în geam
înseamnă că toată nesfârșirea e doar o palmă de nisip
într-un deșert mai întins
decât așteptarea morții

o herghelie de nori trece
domol cum trece un cuțit prin
carnea fără sânge
și înserează iată mai devreme
nori lungi și rari și cenușii
peste tramvaiul ruginit și gri
și-o ploaie gri se-apucă să biciuie asfaltul
iar în orașu-n care plouă
de trei ori pe saptămână
două jucării stricate...

până voi coborî se va opri ploaia se va opri timpul
du-mă fericire-n sus am strigat deodadată
și cornul sună

însă foarte puțin