În zori mă-nțol cu roba ruptă, zdreanță
De gânduri mintea mea-i ferfenițată
Tu cu sărutul meu ești încălțată
Iar talpa mea sărutul tău încalță.

De graiul lui Stănescu agățată
Spre încă Ceruri vorba mea se-nalță
Dar nimănui nu-i cere importanță,
De patria poveștii înhățată.

Căci "iambul suitor" e de poveste,
Mihai se răsucește în mormânt
Cu toate ale iambului neveste.

În lira din al foii osemânt
Se trece mult prea repede azi peste
Un pumn de oase-ntr-o firidă, sfânt.