Știu că nu se inventează idei, doar pariuri
șoptite la urechi timide, atunci când nu mai credem.
La mine în poem e un televizor, funcționează pe Tele7Abc,
atât de demodat sunt; beau un Martini sec, ca la bunici în livadă
când tu alergai după cireșe și eu vânam șerpii lui Adam.
Îți amintești ce ploaie a început, doamne... ne-am înecat cuvintele,
am topit hârtia și ne-am făcut o umbrelă; sub ea am stat
pânâ când Noe s-a plictisit de încălzirea globală.
Cred că am avut și un copil, dar am auzit că nu a sfârșit prea bine.
Mă întrebi unde e poezia, ei bine, îți răspund, dragă...
nu-mi plac virgulele, îmi place vinul bun, îmi place să îmbătrânesc,
de asta scriu, doar ca să te descopăr atunci când nu mă înțelegi.
Știi ce vreau de la tine, să ajungem să stăm, așa ca doi boșorogi,
tu la tabletă, iar eu la laptop, amândoi ascultând Cielito Lindo;
la tine cântă Placido Domingo, la mine strigă Pedro Infante.