în colb de vise se alege praful de nețărmuirea neființei
la sorgintea agoniei terestre terminată poate nu
agonizând o iubire pământeană susținem Cerul să nu cadă
în troaca cu demâncare a porcilor
poruncim aceasta sistematizând liberul arbitru
îl spălăm de apă să rămână uscat în calea ochilor năvălitori
în agonia unui colb de vise-i temperatura de îngheț a inimii
sărutul venea întodeauna târziu îmi șchiopăta buza
să nu strivească sărutul în vorbă răstită anticorpii minții
adunau gândurile dintr-o altă stază în agonie sufeream
fracturi la ciolanele sufletului micșoram supraființele
să-mi stea-n văz în întregime albastrul peniței escalada
omături de hârtie să mor cât mai mult în viață exersând moartea
citesc în tine romanță și înzecit agonie nu mai vine poate
a fost oprit ducea chestii ilicite spre foamea ta de celuloză
o fi zăcând în vreun beci,
tot agonizând deci