iar cucuveaua cântă-n noaptea caldă
la un mormânt în țintirim pe cruce
vestiri din lumea drepților aduce
dar om de rând în somnul lui se scaldă.
stai singur, treaz, gheene să te-apuce
oglinda e-o dimensiune altă
cioplești un chip și-o-asemănare-n daltă
și întristarea parcă se mai duce.
iar piatra ta lichefiezi pe foaie
dumnezeirea să o scoți din om
să-ți stea ca un furuncul în odaie.
să se izbească umbra de-un atom
și dezgolită tu să vii prin ploaie,
șoptiri să ceri în spațiu anatom