În meditație devii din ce în ce mai adânc
intri în propria fântână în genunchi
să asculți cum susură apa în urcare
și din această cauză
timpul în clipele căruia poate să se nască întâmplarea
care te înalță în ochii celorlalți
își lasă amprenta pe fruntea îngândurată
ca rezultatele într-o tabelă de logaritmi.

Cu mângâieri se îmblânzesc femeile alungate
prin vise curgătoare în ape de râuri
să iasă curate la suprafața norocului dăruit
încât trupul să și-l îmbrace în ierburi.

Din miezul luminii
se desprinde umbra hăituită a tăcerii
ce fuge spre curcubeul ploii,
se naște-n mine un fel de repulsie,
o tânguială a răbdării crucificate
pe trupul tău gol
plin de vinovății repetate
și niciodată oprite