Pentru un bărbat îndrăgostit
în zâmbetul ei
irizează raiul
însă este suficient să vorbească
și prostia țâșnește
din cavoul limbii
în respirația bărbatului
cuvintele inepte
parcă scormone
la rădăcina unui copac
pentru a-i afla copilăria
lăstarul
a supt din țâța pământului

Am băgat în priză
energia planetei
și în toate casele
s-a aprins lumina artificială
de care lumina naturală
râde
uitând că depinde de timp
și când acesta dă stingerea
lumina se retrage
și ni se înfățișează
întunericul nervos
care, ciudat, tolerează lumina artificială.

***

Lacrimile
au aroma amară
a tristeții
bucuria
are sonoritățile veseliei
urcând entuziasmul
pe axa verticală a fericirii
având fundații existențiale solide

În solitudine
sinele preia controlul
și zvântă lacrimile
iar în singurătate
îți contempli goliciunea
gândurilor, a sufletului și a eurilor
și construiești din fantezii
un falanster perfect
care din păcate
se dezmembrează
la contactul cu socialul și realul

În solitudine
scriem pe pereți
rune lirice
pe care le acoperim apoi
cu vopseaua în nuanța preferată.