de umbre întunericul răsună;
luând ce mai e verde drept exemplu
ca-n veci în codru intru ca în templu,
în mine-atenționări de vreme bună

ce nu-i rugină-n sinea mea contemplu,
fiirea parcă mi se mai răzbună
din bezne-un guru-n liniștea străbună
noptatic mă inițiază-n zenplu

acesta e-o tăcere colosală
de arbore rămas în sinea lui
dar seva-i curge-n infinit, rasală

iubito, ieși din moaște, apă du-i
și murgul nemuririi de-l țesală,
de tine nu-s pe placul nimănui