Iluzionismul fandosit,
hlizindu-se-n vitrine roz
peste gunoiul poleit,
se vinde scump... ca virtuoz.
Opincarii s-au rujat
și-n aparențe s-au pitit
în marea groapă cu păcat
din care șarpele-a fugit.

Obscurantismul colorat
e plin de flori de mucegai,
ofertele s-au crăcănat
și-ți vinzi cămașa ca să ai
o alta-n loc... mai ruptă-n cot.
Te-nverșunezi? Ai răzbunat
o frimitură de pișcot
ca o cireașă pe... rahat.

Narcotizantele plăceri
adorm în simțuri fără cer.
Ai tot ce vrei! Ce să mai ceri?
Nu te-ncadrezi? Ești cam stingher?
Înșurubarea-i un reflex
și n-are rost să ai păreri
căci „șansă” nu se află-n DEX.
Ai ruginit de când tot speri...

Absurditatea cu rimel
mai strânge lațul za cu za,
din lup îți ieși, devii cățel
și-acum deplângi ce te-amuza
că-n coadă-aveai câțiva covrigi-
decor istoric. În ce fel
mai poți să-duri? Mai poți să strigi?
Mai ai un suflet? Mai ai țel?