A cântat uzându-și struna,
Prin grădini, câmpii, ogoare.
Ploaia îl goni, și bruma
L-a pudrat cu-nfiorare.
Greierașu-i supărat,
Și fugi de teamă-n strat.

Oftează cu nostalgie,
Când își așeză chitara
Într-un cui, ca-n letargie...
"Oare când trecuse vara?
Niciun bobușor n-am strâns!
Și îl podidi un plâns.

Cum n-am fost atent la treier?
Se mustră cu tonul aspru.
Pe cuvântul meu de greier,
De se mai ivește astru,
Voi strânge ca un voinic,
Orice vierme cât de mic!"

Urzind planuri peste planuri,
Un vârtej în iureș trece.
S-aud trosnituri de ramuri,
Și un suflu sec și rece,
A pătruns în casa lui,
Fiindcă ușa... Iată nu-i!

Dârdâind ca-n friguri grele,
În hăinuțe căpătate,
Astupă mici găurele,
Și în ușă, aninate,
Puse val de păturici,
În spărtura de pitici.

"Brrr! se vaită în frisoane,
Sub o zdreanță, ca să fie!
Toamnă ești plină de toane,
Tremur ca și o piftie.
Lasă-ți hachițile-n prag,
Să nu mor ca un beteag!
Că de nu aș fi cântat,
Vara ar fi lăcrimat!

De-ar mai fi încă un treier,
Aș strânge un bobușor,
Pe cuvântul meu de greier!
Și pică în somn ușor...