focul înghite vreascuri din soare
și-mi umple privirea de fum
inimă
istovești atâtea bătăi
în hohotul viei
singură sub streșini aștepți
până ce simt
gustul merelor coapte
camuflate-n zahăr caramel
și mi se face limba roșie
de-atâta copilărie

toamnă
îmi așterni la picioare
nesfârșite covoare
de unde
cadâne fierbinți au plecat
să trăiască-n sultanatul
altui anotimp
pentru un pumn de lumină
ție străin

crești toamne din toamne
și spiritul holdei te cere
inimă