nu ai cum să scapi de ea decât dacă
într-o zi te vei elibera de tine
cel de acum
atunci poate te vei recunoaște
în sfârșit
nu te vei mai lua drept
marele străin
interogația umilitoare
celălalt departele terenul minat
călătorul intrat intempestiv
în veșmintele tale
în cercul de prieteni
în propria-ți piele în destin și în voce
chiar și în literele care stângaci
îți compun numele încovoiat
ca o acoladă-anticameră

într-un fel sau altul
te vei consola
curiozitatea va fi garanția încă unei zile în plus
a unui eu care se încăpățânează să rămână
pe jumătate amputat
aproape înghițit de celălalt

indiscrețiile tale încep în vecinătatea
mult prea calmului unei secunde
a banalului a rutinei
a convenției
a ambalajelor ce îmbracă ineficient
oasele și travaliile lor
iubirea asta așa de insidioasă
ca un păcat

ochii de voyerist desăvârșit
mângâie dezertările pierderile revenirile
nu trag cortina
cu aceeași indiscreție operează pe viu




dragostea asta mușcă din tine
devii invizibil imponderabil și
nu știi deloc dacă ai vrea să se termine...