veacuri de insomnii încep să-mi fie nopțile
ca o morfină răcoarea singurătății
amăgește durerea veche mută a dulcilor păcate
nesfârșite șiruri de coșmaruri-avalanșe
nebuniile-mi de-odinioară atâtea false jurăminte
himere credințe idealuri fără sfială pângărite
se prăvălesc precum o niagară până-n oase
amantă de mult prea multă vreme refuzată
ca un corsar ce-și urmărește cu răbdare prada
toamna îmi bântuie vântoasă cămările vieții
din ce în ce mai goale pustiuri ale iubirilor plecate
n-am fost decât un arlechin pe scena astei lumi
cu inima de doruri și-acuma încă sângerândă
am hedonit cu-un ochi și-am plâns pios cu celălalt
un măscărici de care norocu-și râde-n barbă
farsor ce-mi joc finalul într-o distribuție anostă
peste care ca o cortină amurgu-ncet încet se lasă

pe unde-mi ești cu cine ospătezi acum frumoaso
ce mă călcai râzând pe bătături prin cabarete
cui dărui buzele ce mă-nfrățeau cu veșnicia
fagure cu venin e azi sărutul în care-mi dăruiai mierea
te chem la ultimul spectacol căci se sfârșește comedia
e mort sisiful s-a spart de aisbergul tăcerii tale valul
vino și înrămează cioburile eromagiei în amintiri
ca o feroce hienă cu lăcomie marea mușcă mușcă
din bronzul trupurilor abandonate în nisipul
acelui sfârșit de septembrie fierbinte și nostalgic
în care sufletele noastre doi pescăruși în naufragiu
rătăceau besmetic prin furtună cerșindu-și un catarg

uliu flămând și lebăda ce nu putea să-și uite lacul
te imaginai o penelopă și eu credeam că sunt ulise
ce-mi călăream troianul printre erori zeițe și capcane
vâslindu-mi cu indecență flotila de vise spre tine
sunt azi proscrisul întemnițat pe submersibilul speranței
nu știam ori nu-mi păsa că ademenitor scylla și clepsidra
tulburau culorile răsăritului ce din adâncuri ne mijea
înălțând între noi orizonturi perete de acvariu
de după care ca-într-un sicriu de lux îmi expun goliciunea
și-mi sorb în tihna indolenței oceanul de amărăciune
gândind la iia cu catrință ce mă așteaptă în portiță
sfioasă și nerăbdătoare pe-o căzătoare stea