Cu o noapte plină de tuberoze
în care mirosul nu poate fi abandonat niciodată,
lumina rece a lunii se îmbată de fericire
și dansează odată cu florile după adierile de vânt.
Grădina e îmbrăcată ca o sărbătoare de august
prin care trece umbra femeii frumoase
cu trupul voluptos schițat în culoare.

Felul ei de a privi în ochi nu se vede
doar în minte am o pajiște pe care se plimbă în voie
cu aerul hieratic și trupul luminiscent
ca o tristețe care se metamorfozează în bucurie lăuntrică
și atunci îmi vine să strig figurile de stil
care mă bântuie prin interior și macină
ca morile de vânt timpul care mi-a mai rămas.

Uneori numai râsul abia schițat
mă salvează de clipele uituce în care se scaldă,
clădirile cu fața mohorâtă din oraș
ce privesc străzile cu o invidie boemă
și vădită sinceritate.
În preajma lor blocurile mor de curiozitate
de ce oamenii urcă uneori prea mult
și coboară sfârtecați de amărăciune
ca o noapte cețoasă și sumbră,
pierdută printre întâmplări.