momentele acelea
când dormeai într-o basculantă abandonată
ca un câine
și liniștea dimineții îți pregătea o cană de ceai
când te tăiai la ochi cu singurătatea
venită să-ți ceară un ban
iar limba care vedea cuvintele era o putere care nu le lăsa
spuse
când picioarele miroseau
a cizme galbene de câmp
și copacii
copacii aceia tăcuți aduși cu autobuzu’ de șapte
să facă găuri în cer
și femeia
mâinile ei care te sfâșiau
de sete
momentele acelea
când timpul se zbătea ca o funie cu un număr mai mare
la gâtul tânăr al morții
când desfăceai sângele și începea să strălucească pumnalul
n-au fost
nu n-au fost

a fost doar o pasăre tânără cu ceva greșeli gramaticale
în respirație

înțelesul
ca un animal dispărut