se aplaudă
căci îmi adun vertebră cu vertebră
să nu-mi fie teamă de fantomele orașelor mișcătoare
de pahidermele liniștii pe marile bulevarde mitraliate
și te-ntreb doamne
adevărat este
că au obosit poeții să te facă din vorbe
2000 de ani ai hrănit 2000 de regi până când tronul lor zburător
a-nmugurit la ușa muzeelor
femeia-nsărcinată să taie bilete la intrare
nu se mai vopsește nu-și mai pune părul pe bigudiuri
nu mai râde stă cu buzele strânse și face curat
la ea până și absențele strălucesc asemenea unor diamante
în ale căror fațete hormonii luminii o iau razna
cu pocnet de castane se sparge dogma
auzi
în buncărul inimii cântecele nu se vindecă