întuneric coboară
spart de lună
stau buzele ca ochii
împreună
pleoapele vremii
se lasă
nu mai e zi,
nici noapte nu e
nici o oră pe ceas
nu-i rămasă

bat clopote surde-n
cupola de vată
și lumea se-afundă-n adînc
îngropată
trec îngeri cu păsări de foc
la subraț
plîng cîinii cu lacrimi de om
asfințitul
la poarta din capătul lumii
cînd bați

de ce aș mai sta
curg plopii ca apa
și-n inimă-mi sapă cu ghearele
groapa