mohorâte zilele poate vor să le spună
că-i seară că-i toamnă și că bătrâni
se-apropie ireversibil de frigul suprem
stând împreună vorbind fomfăit despre
artroze scleroze aritmii de mușețel
lemn dulce pufulița cu flori mici
traista ciobanului de păducel...
apropo de păducel zice el râzând ținând
cu mâna proteza dentară prea largă...
scurt ea i-o taie ca și când la mânăstirea-ar
fi stat până curând
nu ți-i rușine?
în vine aproape lui chiloții îi cad
și-așa pe șira spinării simte o boare
de cald ca o stare de bine...
plouă și-n mațele leneșe gaze se-adună
scăpate de sfincterul slab mai violent
mai discret pas cu pas...
mai ține-ți curu în lanț îi ghicește
el gândul după cum își adâncește ea
ridurile de-o parte și alta de nas dar n-o spune

e toamnă iubito îi zice e toamnă
asta îmi place la tine că ești o doamnă...
ea de colo i-arată degetul
să-ți fie rușine...