Poate că o noapte adevărată își dorește întunericul
mai mult decât orice pe lume,
ar vrea să fie ca o femeie în carne și oase
dar mai ales plină de taine ascunse
pe care cei ce încearcă să le descifreze
nu au intuiția potrivită și nici calmul
ce izbândește prin tăcere și nepăsare.
Cât de importantă te simți când ești observată
cu o privire lungă și admirativă?

Nimbul tău are lumină fosforescentă,
se nasc mereu întrebări reci
care trec dintr-o stare în alta, fără răspuns,
zboară intențiile fără să prindă aripi,
se lasă ademenite de zvonuri,
ispitele se topesc în foamea cărnii
și se întemnițează singure cu zăvoare de lemn.

Trupul ca o trestie pe fața mohorâtă a lacului
se umple de cercuri care se propagă înlăuntru
ca o adiere de vânt peste lanurile lunii
și tu te întrebi aproape neliniștită,
în ce ape trebuie să te scalzi în amiezele verii
pentru a putea să prinzi un curaj nebun?
În subteranele dragostei neîmpărtășite
să-ți faci porți
prin care treci mai departe
jucăușe și cu aceleași stranii enigme
ce rod inima căutătorilor de iubiri.