erau zile care se încurcau în vocea ta
gustai din moarte ca dintr-un fursec
îți puneai palmele pe cer
dar nu știai
cum îți cădeau inimile
prin ochiul drept

erau nopți care legănau copilul secret
îi potriveai rimele pe coloane de cer
îmbrățișai aerul cu stucaturi aurii
dar nu vedeai
cum din lună creșteau chiparoși
spre gândul meu

erau elefanți care semănau cu o frescă din fluturi
și dimineți care iertau ca umbra lumina
plecau cum otomanii cu soarele în ochi
și rămâneam
un drum îngust
pavat în piatră ponce

era timpul supersonic … pe scaune delfini și cuvinte
la marginea lui lumea curgea apă lină
o vrăjitoare descânta piese din lego
prin biserica strâmtă -
în loc de ochi spre dumnezeu
și-o scânteie
…………………

azi
ca un fir de lumânare pământul
câțiva hyperborei
și ruina noastră
în albastru…

Creta – 20 septembrie 2015