S-a ivit din curmătură
Cu brumiță peste tot,
Necăjită o făptură,
Mărunțică de un cot;
Și se vaită-n chip și fel:
-Vai, vai, vai, tu, Brumărel!

Mi-ai răcit nasul. Mustața
Șade ca un măturoi!
Iar labele, dimineața,
Călcând brazde, mușuroi,
Iau din stratul cu fior,
Lunecos, rece...să mor!

S-a zbârlit într-o clipită
Toată blana! Uf, acum
Gura parcă-i amurțită,
Cărărușa-i ca de scrum,
Umectată și pustie,
Și-am fugit în galerie.

Patru ore și m-ai bine,
Tremurând m-am lamentat.
Și-am crezut că doar pe mine
M-ai răcit și m-ai pudrat.
Însă și vecina mea,
Îmblănită, dârdâia.

Cu o cușmă brumărie,
Vestă groasă, pantalon
Dintr-un strat de frunzărie,
Elegant vă zic, pardon!
Brumărel șopti mâhnit:
-Nu fi trist că am venit!

Am și eu un rost anume,
Să depun pe deal, câmpii,
Filigrane reci de brume,
Prin pomi ciucuri argintii,
Văl de ceață și fior,
Iar din frunze, lung covor.

Hai, că nu-s așa de rău,
Du-te în pătucul tău!