ochii tăi înfig în mine bice de ploaie
flagelul interior nu e uniform
inima primește mai puțin decât sufletul
îmi suflec mânecile duhului și pornesc
pe autostrada durerii răcnetul priponit de gardul ochilor tăi
mănâncă semințe cu curul pe bordură
s-a lenevit de când nu l-ai mai purtat la butonieră
erau vremuri de gonea pe autostradă apoi
aripat prin văzduhul unei visări colosale
lacrimile erau universale
debitul lor inaugura pietre de moară făină pâine

cred că o să te leg de un Mâine
Astăzi să dorm și eu puțintel