adâncuri diamant de slovă-n slavă
în ochi de dimineață-n celuloză;
te văd venind, a vieții mele roză
de mi te-nchipui în rostire sclavă.
nepoezie-mi stai în soi de proză
tăcerii mele iscuri în enclavă
era pe-acolo lacrimă de lavă
da-n nemurire stând mai mult de poză.
ieșind cu soare din a ta sclavie
apoi și cerul s-a întunecat
de n-ai ieșit din asta-ntreagă, vie.
pe-o frunză moartă ai alunecat,
în nefiirea ei, ce e târzie
și verbul ți se face unicat