La subaripile cuvintelor dulci
mă dezmierd în vocalele tale calde
cu o migrație prin trupul irizat de lumânare
unde ard amiezele de dragoste
în dimineți de rubin, magice.

Gust culorile toamnei abia șoptite
din miezul fructelor aromate,
ascult sunetele frunzelor-n clinchet
în consonanță cu sufletul înrobit
și acest dialog devine o stare.

Pacea smălțuită-n care alunec
e ca o boare unde se îneacă clipele
rupte din policandrul timpului.
Săgețile luminii taie așchii
din fiecare gând abia desprins.

Lumea se destinde în haine de sărbătoare,
mă mișc odată cu ea
pe drumul împlinirii și întâmplării,
nimeni nu trece mai departe
de locul hărăzit sfârșitului.

Asfințitul de la ultima pagină
lasă un semn de continuitate
pentru cei care se încumetă,
să reia ciclul și să-l poarte
în trăsurile grăbite ale vremii.