În definitiv nu știu nimic despre mine
ard în fiecare prezent câte puțin la groapa de zile a trecutului,
sunt un soldat ce-și poartă războiul în raniță
și se pregătește să moară pentru alții
c-un gând la tine preoteasă în templul focului.

Nu-mi trebuie oglinzi să mă văd,
mă uit în ochiul apelor, ochiul lui Dumnezeu,
merg mai departe să tai în bucăți liniștea morții
să-i pun cruce pe un țanc de piatră.

Tu cititorule, să o vezi, să crezi și să te închini,
o să se vindece-n tine, nevindecații
și orice rană o să se închidă
cu praful scrisului meu
aruncat peste trup, peste țară.