nu trag din trasul cel de sfori foloase
sunt printre vinovații fără vină,
greșala o vecie să devină,
înlănțuit e verbul meu de oase.
în pacostea de nemuriri, divină
sunt grohotișuri în esență groase
de purici de pădure-n sine roase
când va deșartul vocii să survină.

odaia-mi e un mal de începuturi
insinuat în sinele firesc
și nu mă-nham la alor altori vruturi.

eu doar crepusculul îl urmăresc
prin dioptrii ce umblă cu ceruturi
un Ra apocaliptic de măresc