Căzu bruma nemiloasă pe-a arțarilor rugină
Ce acoperă pavajul ca un țol luat de vânturi;
În pantofii cafenii dus de autumnale gânduri
Trec prin zarva matinală cu o visătoare mină.

Doar utrenia mă deșteaptă din telurica apatie
Și schițez buimac o cruce ca un speriat tâlhar.
Studiat de octogenarul cu surâsul plin de har
Pătrund cu mers șovăielnic în biserica pustie.

Mă închin cu stângăcie la icoanele frumoase
Sărutand precum un Iuda maiestosul crucifix
Și auzind suave cânturi văzul mă distrage fix
Spre o brună ce-mi ațâță gândurile păcătoase.

Se ghicește talia zveltă prin taiorul său mulat,
Cu imbold instantaneu biata inimă-mi tresare
Când zăresc livid si șlițul ce arată coapsa tare
Îmi e patima avântată înspre dosul ei cambrat.

Depărtat total de rugă, dus de slăbiciunea firii
Îmi apropii trupul dornic de parfumul feminin,
Ca Adam sedus de Eva, muritor de rând suspin
Și mă rog să-mi fugă vrerea de păcatul siluirii.

Dar o mână mare, grea pe al meu umăr se lasă;
Cocoșat întorc brusc capul și inmărmurit tresar
Iar solidul tip în negru cu chip aspru de gropar
Îmi șopteste: fă mătănii, ea e coana preoteasă.