agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-11-24 | [This text should be read in romana] |
din gurile noastre picură arsenic și plumb
iar contaminarea este totală. împreună ascultăm melodiile-fetish și plecăm seara cu pupilele dilatate. străbatem orașul, îl lăsăm să ne mângâie scalpurile, deși poate nu vrem blândețe, vrem șocuri, sesiuni de brutalitate care să ne zguduie sistemele de vinovăție & integrarea perfectă in failure systems. avem deja o paloare plăcută, usor cadaverică pe care o conservăm prin respirație/ inspirație. nimic nu ne oferă niciun răspuns, suntem obsedați de flow-control și alte protocoale și le folosim permanent. astfel, se dezvoltă toleranțe bizare la erori & durere ca atunci când ni se repetă că: există ceva indestructibil și dur. există ceva indestructibil și dur. există ceva indestructibil și dur. iar asta ne conferă liniștea necesară. [seara ne imaginăm că stăm într-un fel de aer rarefiat undeva sus, inspirăm valurile de ceață în locul fumului de țigară, în lumina lunii, sufletele lucide & ambițioase par câini care au uitat unde le este casa, se chircesc sub picioarele noaste și urlă.] & încă dinainte părinții noștri ne-au spus. să nu credeți nimic. să nu cereți nimic. să nu muriți. dar tot timpul ceva mai greu decât aerul, ne apasă. pregătiți pentru mass-extinction. dimineața ne trezim pentru încă o zi, îmbrățișați, singuri în paturile de fier ale dezastrelor. dragostea e un mijloc de supraviețuire. dragostea e un mijloc de supraviețuire despre care nimeni nu ne-a spus, dragostea și învârtitul în cerc, prin încăperile noastre întunecate, unde ne regăsim ca în niște cantine vechi, așteptând la rând felurile noastre preferate de mâncare.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy