agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ I know what you're thinking, father
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-11-27 | [This text should be read in romana] | Submited by Maria Elena Chindea Pentru Atlanta È™i Allan P. 6 «Beat, spuneai, mai beat, de a renega beÈ›ia...» Un om încă se scoală în vânt. Vorba scurtă ca un pocnet de os. Piciorul de-acum gata s-o ia din loc... «Ah! da, toate lucrurile desprinse! Se spune aceasta printre cei vii! ÃŽn mahalale mai cu seama - lucrul contează. È™i voi, ce veÈ›i face, oameni noi, cu grelele plete despletite pe fruntea orei respinse? Cei ce visau visele în odăi s-au culcat ieri spre seară de cealaltă parte a Veacului, cu faÈ›a la luni potrivnice. AlÈ›ii au băut vinul nou în fântânile colorate cu miniu. È™i am fost dintre ei. È™i tristeÈ›ea că am fost se topească-n vinul nou al bărbaÈ›ilor ca la serbările vântului! SfârÈ™it visul în care se desfată aÈ™teptarea Visătorului. Scăparea ni-i în grabă È™i-n retractări. Nerăbdarea e pretutindeni. È™i pe umerii Visătorului învinuirea de vis È™i de trândăvie. Ni se caută la fruntarii bărbaÈ›ii de mare forță, constrânÈ™i prin inacÈ›iune la meseria de Vrăjitori. Oameni imprevizibili. AsaltaÈ›i de ceresc. HrăniÈ›i de vinul nou È™i ca străpunÈ™i de fulgere. Avem ceva mai bun de făcut cu forÈ›a lor È™i cu ochiul lor ascuns. Scăparea ni-i cu ei în înÈ›elepciune È™i necumpăt.» ...È™i tristeÈ›ea că am fost se mai duce în vinul oamenilor! Noi ridicăm aici față nouă. Spălăm aici față nouă. ContractanÈ›i È™i martori pun jurământ peste cristelniÈ›i. È™i dacă vreunul lângă noi își ascunde cumva chipul de om viu, i se È›ină cu silă față în vânt! Zeii ce merg în vânt nu ridică-n van biciul. Ei ne spuneau - vă vor spune? - că o sută de săbii noi se ascut la tăiÈ™ul orei. Ei ne vor ascuÈ›i încă fapta, în zorii ei, ca aÈ™chia de cuarÈ› sau de obsidian din vârful săgeÈ›ilor. «Zeități prielnice înfloririi viselor, nu pe voi vă întreb, ci pe ZeiÈ›ele aprinse È™i-ncinse scurt ale faptei. Noi reuÈ™im mai bine prin violență È™i ne-ndurare. Soarta morÈ›ilor nu ne priveÈ™te, nici a faliÈ›ilor. Necumpătul ni-i lege; asprimea sângelui bunăstare. È™i mari cărÈ›i pătrunse de gândirea vântului, sunt unde? Ne-am face din ele hrană zilnică. Deviza ni-i părtinirea, dezbinarea, deprinderea. È™i n-avem, o, zei! decât vrajba în loc.» PretenÈ›iile ne-au fost mari, la limita omenescului. È™uieraÈ›i, faliÈ›i! Vânturile bat aprig! È™i acesta ni-i privilegiul. Ne ridicăm cu acest foarte mare È›ipat al omului în vânt. È™i pornim, oameni vii, să pretindem mai din vreme dreptul nostru de moÈ™tenire. Să purceadă cu noi, de pretutindeni! Ni se dea, oameni vii, împlinirea ce se cuvine! * Ha! toate lucrurile desprinse, într-adevăr! ha! toate lucrurile sfâșiate, într-adevăr! È™i Anul care trece, cu aripi înalte!... E o zburare de paie È™i de fulgi! o frăgezime de spumă È™i de măzăriche în urcarea semnelor! È™i OraÈ™ul lăsat spre mare într-o spaimă de frunze albe: jalbe È™i pescăruÈ™i în aceeaÈ™i fâlfăire. NeliniÈ™tea încă de pretutindeni. È™i omul straniu, de pretutindeni, își înalță fruntea la toate-acestea: omul cu plug pe pământul negru, călăreÈ›ul pe munte în polipii cerului jos, È™i omul mării la intrarea strâmtorii, sub zbaterea celei mai nalte pânze. Filozoful babuvist se iveÈ™te cu capul gol în canatul uÈ™ii. Vede OraÈ™ul, de trei ori, lovit de semnul fulgerului, È™i de trei ori, sub trăsnet, ca la sticlirea unei spade, OraÈ™ul iluminat prin carierele-i de huilă È™i prin marile-i instalaÈ›ii portuare - o golgota de gunoi È™i de fier vechi sub marele copac veninos al cerului ducându-È™i sceptrul crengilor ca un ren bătrân dintr-o Saga: «O, voi pe care furtună vă-mprospătează..., prospeÈ›ime È™i garanÈ›ie de prospeÈ›ime... Cu chip redobândit de la zei, cu strălucire din focul forjelor, Iată că locuiÈ›i de acea parte a Veacului unde aveaÈ›i chemare. Josnic timp, sub fulger, È™i acesta care se stinge! Să te grăbeÈ™ti, să te grăbeÈ™ti! vorbă de muritori! È™i mai vârstnicii voÈ™tri poate pe tărgi vor fi cu voi. È™i nu vedeÈ›i, deodată, că totul ne merge prost - catargul È™i vergile, scripetele È™i cablul, È™i toată pânza pe chiar față noastră - ca un mare fald de credință moartă, ca un mare fald de rochie goală È™i de membrană falsă - È™i că e timpul în sfârÈ™it de luat toporul pe punte?...» «Ridicare de îngrădiri, de borne! SeminÈ›e È™i par de iarbă nouă! È™i pe cercul imens al pământului, împăcare în inima Novatorului... Marile invazii doctrinale nu ne vor mai surprinde, cele ce È›in popoarele pe unghiul lor precum coajă pământului. Să te grăbeÈ™ti, să te grăbeÈ™ti! unghiul creÈ™te!... È™i-n aclamaÈ›ia lucrurilor în creÈ™tere, nu e oare un început de modulaÈ›ie nouă pentru noi? Te vom pândi, brânduÈ™a de aur! ca pe un cântec de tuba în urcarea alămurilor. È™i dacă omul de talent e pentru parcul de trandafiri È™i pentru cântec de clavecin, îl vor sfâșia câinii.» * La orgă pasiunilor, exultă, Stăpân al cântului! È™i tu, Poete, o, nesupus È™i de patru ori căzut în erezie, cu față încă în vânt, cântă la antifonarul tifonilor: ...«Voi care È™tiÈ›i, viitoare tărâmuri, unde se vor trezi făpturile noastre, È™i în ce trupuri noi vor intră zeii noÈ™tri, păstraÈ›i-ne un pat ferit de orice leÈ™in... Vânturile bat aprig! vânturile bat aprig! Ascultă cum ară furtună în carierele de marmoră ale serii. È™i tu, dorinÈ›a, ce vei cânta, sub destinderea râsului È™i-n muÈ™cătura plăcerii, măsoară încă spaÈ›iul rezervat izbucnirii cântului. PretenÈ›iile sufletului asupra cărnii sunt mari. Ne È›ină în încordare! È™i o miÈ™care năprasnică ne ducă la limitele noastre, È™i chiar dincolo! Ridicare de îngrădiri, de borne... ÃŽmpăcare în inima Novatorului... È™i pe cercul imens al pământului, acelaÈ™i strigăt de oameni în vânt, ca un cântec de tuba... È™i neliniÈ™tea încă de pretutindeni... O, lume întreagă a lucrurilor...» * Murmurătoare mările sub destinderea serii, ca o zbatere de vite greoaie umflate de laptele lor. È™optitoare țărmurile, prin iarbă-nspicată, È™i întreagă această largă miÈ™care spre faptă. È™i pe împărăția întinsă a celor vii, prin iarba nisipurilor, această altă miÈ™care mai înaltă ca vârstă noastră! ...Până în punctul de sihăstrie È™i liniÈ™te unde vremea își face cuib într-o cască de fier - È™i trei frunze rătăcitoare în jurul unui oscior de Regina moartă încing ultimul lor dans. ...Până în punctul de ape moarte È™i de uitare, în loc de azil È™i de ambră, unde Oceanul senin își lustruieÈ™te iarbă de aur printre sfinte uleiuri - È™i Poetul își È›ine ochiul pe mai pure laminării. Traducere Aurel Rău |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy