Nopțile femeii au putrezit sub acoperișuri negre
ca și plăcerile îngenuncheate de plictis,
în sânii ei ploile au înghețat pe asfalul pieptului bogat,
gîndurile dor și fug din memorie
ca niște copii necăjiți
de propria copilărie.

Toți încearcă s-o mânuiască ca pe un obiect
de folosință îndelungată până la epuizare
chiar dacă se ascund în spatele ușilor închise.
Nimeni nu se uită pe gaura cheii
dar privesc în sufleul ei și simt dezolarea
cum își face culcuș și rămâne-n amintire
până o macină bătrânețea.

După intrarea în conul de umbră și apoi în uitare
prind coaje toate trăirile fără rost,
așa că
s-a pierdut tinerețea și a rămas schilodită,
ruptă de dorințe și împliniri
și-i curg prin nervi dezamăgiri și neliniști.
Lestul rămas în trup are o formă obosită
ca o anvelopă reeșapată
care se teme de drum.

Marginea de care se apropie
e un hău ce devine o eliberare
de idealuri, sentimente
și în final de viață.