O iubire mai țesută decât pânza
îmi strânge inima la subsuoară
și-mi frăgezește trupul sub piele.

Cine poate s-o inhibe?

O pasăre cu sărutul mimat,
o temere închisă-n cercul vidului
în care locuiește tăcerea, nimicul
pe care nu-l ia nimeni în seamă,

nici partea ascunsă din puterea lucrurilor.

Se dezbracă de-ntuneric așteptarea,
se depune pe suflet un strat de zăpadă,
vin anotimpuri cu dorințele-n palme
și mâninile stau la pânda de seară.

Respiră printre arome simandicoasele doamne
cu aluzii viclene-n cuvinte,
îndrăzneala se rupe de sine și culege rodul
ce n-are răbdare pe umeri.

În diminețile clare curcubeiele se adapă din râuri.

Femeile mai prețioase decât pietrele
își lasă ochii s-alunece de sub pleoape
pe cel ce se pierde în ei.