cinstește iubirea ce-a încăput într-o coajă de om
îmi zicea mereu bunica în degetele de cruce
aduse la ureche spre grai

eu zburam în noapte deja spre vreo gagică
mă înghesuiam în bulgări de umbră și uitam
să dau foc de gură farfuriei
cu demâncare la îngeri

era frig și înlunat,
prin tine iubeam pe toată lumea
interzis era un cuvânt de lene
Mărul nostru avea pene,
culmea,
el era Pasărea ce ne vizita simțurile

simțeam uneori iute pe limbă dar
răsturnam amarul în poala bunicii
să-l mai scurteze în poale,
e prea lung pentru atât de puținul nostru

varietatea somnului era meniul de cină
îți amintești, hotelul acela mititel
cât o casă de oameni gospodari,
de-acum stinsă

încet gonesc amorul spre singura cale lucidă
de a mă dezlega
la șireturi