pămânți ce poartă visu-n a lor frunte
în ochiul minții liniștea-i deschisă
tăcerea dimineții ni-i prezisă
de-o fi pe la câmpie ori la munte

de zgomot mi-e fiirea interzisă
și trăitor ori mușteriu de Luntre
chiar Dumnezeu îți vede în lăuntre
în spusa ceea de vorbit ori scrisă

fuioare-mi zac uitate în țigară
plămânii s-au negrit de-așa totem
te-aștept, venindă-n mica noastră gară

eu duc tot viața veche, de boem
îți simt parfumul, mi se-nalță-n nară
și împreună suntem un poem