Puteai să mă părăsești dintr-o ambiție nebună
în cuvinte aruncate la întâmplare,
în vorbe spuse-n vânt
ori într-o gară dintr-un oraș rupt de realitate
unde trenurile întârzie din principiu
și nimeni nu mă aștepta în afară de tine.

Nu știu cum se face că totul a fost altfel
în iarna geroasă, fără zăpadă
când totul era schimbat și rupt din context.
N-a contat nimic din cea fost,
era un început care urca în mine dintr-o dată
și te cuibăreai în brațele-mi stinghere.

Privirea-ți părea să caute un lucru anume,
era ca o clanță care deschide ușa
și surâsul intra înlăuntru insistent,
pulpele tale fierbinți, buzele cărnoase
căutau un loc liber să acționeze comod.

Nimic nu-mi spuneai,
îți înfigeai mâinile în buzunarele mele
după o datorie veche uitată
și mă puneai să plătesc timpul pierdut.