în minerit de suflete,-n adâncuri
culeg bobițele ce merg în aur
sunt de tăcere dulcele meu faur
și calului din timp îi pun oblâncuri

cu mintea înroșită, ca de taur
purced în zori prin a gândirii smârcuri
un lapte de mai storc din tale sfârcuri
te simt, de neasemuit tezaur

adopt în palmă lacrima ce-ți cade,
pe-obrazul tău având un greu răsunet
de în oglindă îmi trimiți ochiade

iar apa ochilor se face tunet
dar chiar de sfânta-mi liniște un iad e
la joc cu nicăieriul mă încumet