La intervale certe, cu înălțimi egale
într-o spirală de vinil
vin valuri lungi de zgomot alb;
paralelismul lor de mantră minimală
anesteziază bărcile la mal
perpetuu și amețitor
în golful unde
miliarde de veliere
visează vântul de plecare
până mor.

Așteaptă cu odgoanele de gât
cu pânzele slăbite
relaxat
planificând voiaje de plăcere
de-a lungul malului atot-atrăgător
ticsit cu faruri și
semnalizat mai mult decât
lămuritor.

În golful ăsta regularizat, precis și sigur,
nimic întâmplător nu se întâmplă,
chiar evadările au calendarul lor
anual. Acum, mai sunt desigur
pescărușii, peștii, crabii, sarea și alte
firimituri de funcții, erori de înghițit -
oricum,
nimic letal.


Sub mimetismul cel mai imoral
se încovoaie axe esențiale
izbit de valuri absolut egale
velierul meu sedus existențial
se realiniază structural țipând

iar eu îngenunchez a neputință
pe treptele supremei catedrale
care-mi livrează zgomot alb
anesteziant
sub formă de credință.

Către larg
era un vis
probabil o dorință.

Pe catarg
un steag imaculat a neființă.