E un semn care vine dinlăuntrul meu
ce-mi lasă o stare de așteptare
mai lungă decât visul, mai scurtă ca teama
pe care mi-o îndepărtează o veste
ce mă rupe de durere, mă umple de bucurie.

Să învăț mai repede ce se poate învăța,
să așez în cuvinte întreg înțelesul
tăios ca niște dălți de sticlă,
să-mi sculptez memoria, cum este modelat trupul
și ochii ce ne despart de întuneric.

Lasă-mă să cred că-n mine se naște
marele miracol al iubirii
chiar când fericirea pare o himeră,
ce vine ca un abur albastru
ce se înalță odată cu inima mea.

Mă bucur că exiști în acest orizont
spre care alerg odată cu vântul,
de nu m-au ajuns niciodată ploile,
în care chemările tale nu se mai aud.

O îmbrățișare lungă-i tot mai aproape
în visul acesta cu porțile albe,
în orizontul sub care vom fi împreună
mai mult decât un semn ori o așteptare.