Neînțelese
dar știute demult
i se plimbau prin gânduri
până treceau dincolo de ele,
îi violau întrega proprietate
cu iubirile ascunse
cu așteptările fără rezultat
până se plictiseau și plecau singure
pe străzile orașului încărcat de melancolii
pe unde se puteau pierde ușor printre suflete epuizate
pe care nu le întreba nimeni de nimic.

Uneori câte un trecător grăbit privea cu temere
la tot acest zbucium flămând
care aluneca precum zoaiele prin canale,
se simțea mirosul slinos de putrefacție.

În această descompunere multiformă
nu-și făcea nicio problemă
când intervenea câte o moarte subită
care trebuia dusă undeva pe umeri
sfințind-o printr-o cumințenie prefăcută
așa cum se sfințește săracia când se aruncă la gunoi
leșul unui câine călcat de mașină.

Dumnezeul unor forme de viață diforme
nu poate găsi nicio soluție divină
inutilității în care se scaldă muribunzii
unei societăți lipsită de voință și întrebări
care scurmă puterea de înțelegere a minții supușilor
și-i face pe toți părtași
la propriul holocaust.