bătrâna aceea din stația diluată de respirația tramvaielor
mirosea a copil, nu ai simțit?
amintirile probabil...
ne plimbăm de ceva vreme, uite, umbra pașilor
a devenit mai lungă. și pomii se îndepărtează unii de alții.
ai observat, doar femei frumoase au murit
în ultimele zile. ciudat chiar de frumoase. și e plin peste tot de chipurile lor,
zâmbitoare, batjocoritoare.
știu, aș putea să tac, și atunci liniștea ne-ar
urma ca un maidanez jigărit, bolnav, până
la ușa dintre noi.
a plouat din pământ în ultimele ceasuri,
cerul băltește de păsări. lungi și leneșe,
nu se vor întoarce în grabă. bătrâna aceea... a urcat în tramvai?
sau stația s-a dizolvat prea repede? să ne întoarcem?

șoptești ,,să mai stăm”, ca o mirare plutind pe valurile morții.
miroase a migdale, amărui,
felul în care te uiți la mine și
îmi pare că te vei trezi
într-o altă dimineață.