te trezești dimineața cu picioarele reci,
nu ai aproape nimic de făcut,
sub plapumă e oarecum bine,
iar pe-afară lumea e plină de viermi,

dar ești un organism viu și trebuie
să bei măcar un ceai, iar dacă bei un ceai,
parcă mai prinzi puteri și ieși afară,

afară e o lumină care șochează,
un ins care te strâmbă, asta
te înveselește, îți zici, merg mai departe,
drumul devine o necesitate,
mergi la medic, știi bine, încă nu ești

suficient de bolnav, te joci cu un fir de păr,
apoi urci în troleu, ești îmbrâncit,
semn că toate lucrurile relativ rele
sunt la locul lor, reusești
să citești câteva placate electorale,

te apucă un râs isteric, oamenii te trag
de mâini, te stropesc cu apă, îți recomandă
un medic, le spui cu o mină serioasă
că mergi la medic, cobori la prima stație

convins că ești un om obișnuit,
ai mâncat, ai iubit, ai trădat, ai mințit,
ai crescut un copil, ai sădit flori,

drumul e frumos, treci de blocadă,
mergi în fața tuturor, ești fericit,
ești democrat, cineva te împușcă din spate,
mergi la medic, calci peste cadavre,

mergi*