umblam și nimeni în jurul meu
nu avea timp să supraviețuiască atât de mult
încât să-mi numere pașii

sunt bărbatul animal care nu îți vorbește niciodată despre reguli
doar bestia o face atunci când contabilizează moartea
după mușcături
iubește-mă ca și cum aș fi omul
cu o mie de colivii în palme și îți promit
că de astăzi voi învăța să merg
cu inițiativă

sunt și câine și cortina care acoperă
justul de injust
și puținul de mai mult
în mine necunoscutele ating apogeul
naufragiile își revin la viață
în trupul meu obsesiile au patima abruptului
până la capăt
iar dacă mă vei întreba
încotro se sfârșește acest capăt
mă tem că nu știu ce ți-aș mai putea răspunde
sunt doar un fragment apocaliptic
unde toate râurile răului s-au întâmplat deja
pentru a nu știu câta oară
și nu știu cum
din mine au devenit și ceilalți atât de mulți
încât
abia încăpeam
în mijlocul foii