cât trăim inimi zburdalnice
miei liberi cu colții de lup
din pânda speranței
contaminați de mitul androgin
ne-adulmecăm jumătatea
să ne-ntregim în ospățul iubirii
și să ne stingem arșița de sine
sorbind cu sete din focul celuilalt

amăgitoare ne e regăsirea
căci boțul de lumină
cu grijă-ascuns sub scutec
în care și tu și eu
cu lăcomie ne privim
nu-i altceva decât ochiul
unde lăcrimează încă neștiut
același dor de absolut

pentru noi oamenii iubirea
adevărată drog osândă
nu e doar stază mistică
vibrație în haosul divin
e dincolo de ea carnală
miroase-a șarpe și a măr
un fel de metastază
a contopirii sinelui cu sine
coastă lângă coastă
în lutul din care-am fost creați
acasa de unde doar o clipă
plecarăm spre a ne trăi
prin moarte sublimul orgasm