Nu pot trăi cu tine
nu mai cred în spirit
ci-n viață și în conștiință
am căzut în material
din copilăria iubirii
și dintr-o dată nimeni nu va mai fi de acord cu mine
negația este esența afirmării
iar viața durează atât de puține secunde
stăpânul meu e nimicul
mă resemnez în liniște

o frică, un obiect de plastic
mi-ai adus în suflet
nu e nimic mai mare ca tine
iubita mea frică
cum să mă săruți pe oase
să îmi seduci viscerele
ochii tăi negrii
ca un simplu joc-cântec de copii

am plecat ca și tine peste străzi
stăzi umplute cu haine
lumea le auncă pe geam
pompierii stropesc cu benzină
ah, ce prostie!
iubito aspră ce nu cunoști pe nimeni
unde-mi ești?

aici în mine se plimbă lumina
ca geometrie
gândurile se agață de degete
este o oprire undeva în cursul râului
depătarea
punctul care înseamnă nimic
grămada
aceasta e credința mea dureroasă
singurul adevăr divin
am venit în acorduri strivite
din încecări a-mi ajunge echivalența
din 2+2=4
și acolo mă întorc fără să dau alt răspuns
decât al tău
după ce traseul sufletului s-a împiedicat
iar lumea aceasta s-a ascuns
dintr-o singură femeie

să dizolv cuvinte-n viață
să apar dintr-o dată
închis
o fâșie de hârtie ce am nevoie
o fibră grasă ce dispare mușcată
realul din capul meu este singurul loc
unde n-am acces
singura fericire interzisă
urmează moartea