Mă unduiesc lin
plin de Eva mărului roșu…
Păcatele
și-au crescut solzi
în culoarea sângelui din mine…
Remușcarea
și-adulmecă un sâsâit…
Inima
își rumegă principiul simțirii
plin de buze
asimetrice…
Dacă tu mă zâmbești
îți voi întuneca rostul
cu mărul plin de gura primului păcat…

Va ști suspinul să se scurgă
prin cuvinte?
Să se unduiască prin
durerea imaginii de-a fi
mai presus – mai prejos?

M-am trezit închisă
de lacrimi pentru puritate
știind că voi fi, mai târziu
goală
și de mine…