Mielușelul cel isteț

Alergând un fluturaș,
mielușelul cel poznaș
se trezi lângă pădure,
printre tufele de mure.

Tocmai pe când se gândea
să revină-n turma sa,
în față i-a răsărit
un lup cam pipernicit.

- Dragul meu, să știi că eu
n-am fost niciodată rău!
Este o exagerare
că îmi caut de mâncare
printre turmele cu miei
drăgălași și… rotofei.
Dacă ai să vii cu mine,
am să îți arăt ce bine
știe-un lup să își primească
oaspeții și să-i cinstească.

- Sigur sunt că ai dreptate
c-ai putea să-mi fi chiar frate,
am să vin cu drag la tine
după ce-am să-l iau cu mine
pe fratele meu mai mare
ce paște lângă cărare.

Bucuros de-așa noroc,
lupul își frecă pe loc
labele de încântare
și se puse pe-așteptare.

Nu trecu prea mult și iată
din tufișuri se arată
mielușelul însoțit
de-un câine neliniștit.

O luă lupul la goană,
nu cumva să-i vină-o toană
nebunească câinelui
să croiască-n blana lui.