O frică rece paralizează șira spinării
sunt umbra aruncată peste bord
în ziua care nu anunță nimic
o pălărie galbenă îmi întinde mâna
iau locul unui pasager
și norii alunecă-n pleoape - îngeri căzuți
abia respirând
întorc punctele cardinale
în busola din piept,
apusul pătimaș e răsăritul de mâine
clipa se sparge în pumni cu furie
o lume oarbă vede întâia oară dimineața
noi mai rătăcim
în tabloul impresionist
două umbre la distanță
au chipul ploii
ceva urlă în noi când răsucim cheia
un reflex pierdut
apucăm timpul de degetul mare
și tace.