pas cu pas rătăcesc pustia, e poezie sub pietre
și sub nisip e Timp,
sub nimic e amor
trecătoare lipsuri cugetă asupra inaniției de Dumnezeu
apele merg înspre ciosvârte de secundă
uluind latura materială a finite
cu trecerea cărnii prin rigori de mașină

în ciorna inițiatică a luminii
se întrepătrund zborul
și dorul aiurea de asfalt,
vedeam cu ochiul celălalt
rapsodii terne, de piatră, Timpul mă latră
din unghieriul cetății mimând cu otomanii lupte
aripile îmi zăceau pe pământ, rupte