Am fost și eu acolo,
L-am văzut
Și am tăcut în fața Lui,
Și-n palmele vântului
Mi-am pierdut crezul de a fi,
Ce e speranța și taina-n Galilea,
Scânteia ce mă-nflăcăra mereu...
Tot eu m-am dezlipit de lume,
De glume și-njurături cu sfinți,
Cu părinți ce nu-și pierdeau oftatul.
Din prea înaltul și tulburatul Cer
Încă cer să mi se redea aceiași pași
Cândva retrași printre liniști, umblați...

Să mă lăsați, voi, îngeri
Printre plângeri și doruri
Să-ncerc aceleași zboruri,
Necucerite halte într-un gând uitat.
În păcat îmi construiam iluzii,
Confuzii și geruri în priviri.

Să nu te miri, iubito
Când voi păși pe valuri
Pe maluri neatinse, cu priviri nestinse,
Și cu tăciuni sub pleoape!
Acolo, pe tulbure ape, mi-am zidit cărări
Din uitări și confuzii,
Din mirări și iluzii.

Acum, cred că știu cum să renasc în culoare
Și să Îl strig zâmbind, târziu, în Joia Mare.

Gabriel Dragnea