în ridul veșniciei un dumnezeu mai râde
în miezul de lumină, de-argint de e mai rară
vin demoni, bat la ușă, o dragoste-mi furară
aștept cu nerăbdare o floare-mi fie gâde.
e nara mea curată-n parfumul cel de verde
în limpede ce-i apa privești ca în oglinzi
cafeaua vorba noastră prin nemuriri o pierde
pe demiurg în straie întruna îl tot vinzi.
e doar o gălăgie în sine și în fapt
o tolbă de vânare lipsită-n tot de pradă
iar gura ta-n săruturi în sine e un rapt
și vânătorul face de trupul tău parade.
ci inima ni-i toată-n suava ei sorbire
precum un cal în hamuri, în laturi în orbire